Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat sâmbătă că personalul medical care nu s-a vaccinat „probabil va trebui să se testeze periodic” din buzunarul propriu, conform stiripesurse.ro.
„Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical. Şi atunci când vrem să facem lucrul acesta, avem în principal, în gând, pacientul, care şi el are drepturi şi are dreptul de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare.
Nu putem obliga şi nici nu este dorinţa noastră să obligăm pe cineva să se vaccineze. Dorinţa noastră este să informăm şi să facilităm activitatea celor care sunt vaccinaţi. (…) La nivelul la care am creionat lucrurile, fără să ajungem la o concluzie finală – personalul medical care nu este vaccinat probabil că va trebui să se testeze periodic, cu costuri suportate de către persoana care se testează, nu de către management, nu de către Ministerul Sănătăţii, aşa încât pacientul să fie în siguranţă şi din nou să aibă certitudinea că este tratat şi diagnosticat de personal medical care este fie vaccinat, fie testat”, a explicat ministrul Sănătăţii.