mar. oct. 26th, 2021

Profesorul Christian Perronne, un expert francez de top în domeniul vaccinurilor, în prezent șeful Departamentului Medical al Spitalului Raymond Poincaré din Garches – spital didactic pentru Universitatea  Versailles–St. Quentin, în apropiere de Paris, a acordat recent un interviu de excepție (VIDEO în bază) pe tema vaccinurilor Covid-19 publicației UK Column,notează ActiveNews

Reproducem mai jos o selecție de idei exprimate de prof. Perronne în cadrul interviului:

„Nu sunt anti-vaccin, pentru că eu am conceput politica de vaccinare a Franței timp de foarte mulți ani. Dar problema este că produsele pe care ei le numesc ‘vaccinuri’ pentru Covid-19 nu sunt cu adevărat vaccinuri. Aceasta este problema mea.”
***
„Nu s-a întâmplat niciodată ca un stat sau niște politicieni să recomande vaccinarea sistematică a miliarde de oameni de pe planetă pentru o boală a cărei rată de mortalitate este acum de 0,05%. Este o rată a mortalității foarte mică!”
***
„Știm că peste 90% din cazuri sunt la persoane foarte vârstnice. Și le putem trata: avem tratamente. Există sute de publicații care arată că tratamentele timpurii funcționează: există hidroxiclorochina, azitromicina, ivermectina, zincul, vitamina D și așa mai departe – funcționează! Există publicații! Așadar, toate aceste produse, așa-numitele ‘vaccinuri’, sunt inutile, pentru că putem controla perfect o epidemie. Dacă tratăm din timp, putem reuși, iar epidemia se va termina foarte repede.”
***
Persoanele vaccinate sunt expuse riscului noilor variante. În ceea ce privește transmiterea, s-a dovedit acum, în mai multe țări, că persoanele vaccinate ar trebui puse în carantină și izolate de societate. Persoanele nevaccinate nu sunt periculoase; persoanele vaccinate sunt periculoase pentru ceilalți. Acest lucru a fost dovedit acum în Israel, unde sunt în contact cu mulți medici. Au mari probleme în Israel acum: cazurile grave din spitale sunt din rândul persoanelor vaccinate. Și în Marea Britanie, de asemenea, ați avut un program de vaccinare mai amplu și există probleme [și acolo].”

Dar, pe de altă parte, ‘variantele’ nu sunt foarte periculoase. Toate ‘variantele’, începând de anul trecut, sunt din ce în ce mai puțin virulente. Acesta este întotdeauna scenariul în cazul bolilor infecțioase. În spitalul meu, în martie-aprilie 2020, întreaga clădire era plină de persoane cu Covid-19: cincizeci de pacienți. Iar așa-numitele ‘al doilea’, ‘al treilea’, ‘al patrulea val’ au fost doar valuri foarte mici, pentru că spitalele nu mai sunt pline. Dar în mass-media s-a spus că toate spitalele erau pline de pacienți. Nu este adevărat. Desigur, epidemia continua, dar ‘variantele’ erau din ce în ce mai puțin virulente.