sâm. dec. 4th, 2021

Europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a cerut președintelui Iohannis, “principalul vinovat de declanșarea și perpetuarea crizei politice”, să pună capăt bătăii de joc la adresa românilor!

„Toată această criză politică a fost creată de Klaus Iohannis, la pachet cu Florin Cîțu. M-am urcat, luni dimineață, în avion și i-am rugat pe cetățeni, pe pagina mea de Facebook, să îmi spună ce l-ar întreba pe președinte dacă ar fi față în față cu acesta. Când am coborât din avion (cu care am făcut 50 de minute, de la Timișoara), erau sute de mesaje. Știți ce au răspuns românii, în proporție de 99%? “Să-i fie rușine că își bate joc de români!”, „Să demisioneze pentru că a trădat”. Toate mesajele mergeau în această direcție!”, a precizat eurodeputatul Grapini care, în context, a menționat că săptămâna viitoare, la Bruxelles, este o întânire a Consiliului de miniștri și “noi nu avem încă miniștri plini ci doar interimari, situație în care aceștia nu pot să zică și să decidă nimic”.

Totodată, Maria Grapini, i-a taxat dur pe liberali, “cărora le stă în gât candidatura lui Marcel Ciolacu la funcția de premier”.

“Este inadmisibil să spui că nu-l accepți ca premier pe liderul PSD, partidul care are cea mai mare reprezentare în Parlament”, a mai spus europarlamentarul umanist, care a reamintit faptul că președintele Iohannis a încălcat Constituția și după alegerile parlamentare de anul trecut, când a refuzat să desemneze un premier din partea PSD, partidul care a câștigat alegerile.

“Nu vă mai jucați cu România. Oamenii sunt disperați! Vine iarna. Acești oameni, și o spun cu toată responsabilitatea, nu ar mai trebui să fie votați, măcar zece ani, ca să iasă din istorie, pentru binele românilor, și să vină în locul lor oameni cerebrali, cu o experiență și o pregătire pe măsură, în spate. Este inadmisibil. Nu se poate să-ți bagi joc de România la infinit!”, a conchis, revoltată, Maria Grapini.