mie. ian. 19th, 2022

Instituția de presă Ekstrabladet, care face parte din același trust cu cotidianul Politiken (cel mai apreciat ziar din Danemarca), își cere scuze pentru frica pe care a inspirat-o cititorilor, adoptând discursul oficial al guvernului despre pandemie de la Copenhaga, fără să pună la îndoială politicile statului, potrivit r3media.ro.

„De aproape doi ani, noi – presa și cetățenii – am fost preocupați în mod hipnotic de statisticile zilnice ale autorităților despre coronavirus. Am început cu modul în care variază numărul infecțiilor, al spitalizărilor și deceselor din cauza virusului. Am dat importanță mare celor mai mici oscilații prezentate de experți, politicieni și autorități, care ne-au avertizat constant despre «monstrul corona» care se ascunde sub patul nostru. Un monstru care abia așteaptă să ațipim, pentru a ne lovi în toiul nopții.

Alerta mentală constantă ne-a epuizat pe toți. Noi – presa – trebuie să ne evaluăm propriile acțiuni. Și nu am reușit să facem asta. Noi nu am fost suficient de atenți atunci când autoritățile au trebuit să răspundă la întrebarea despre ce înseamnă spitalizările cu corona și ce înseamnă spitalizările din cauza corona. Este o diferență. O mare diferență. Cifrele spitalizărilor care ne-au fost prezentate au fost cu 27% mai mari decât numărul spitalizărilor doar din cauza coronavirusului. Știm asta acum.

Desigur, autoritățile sunt cele care sunt în primul rând responsabile pentru informarea corectă a populației, cu onestitate și precizie. Numărul celor care s-au îmbolnăvit și au murit de covid ar fi trebuit publicat cu mult timp în urmă, pentru a avea o imagine clară despre monstrul de sub patul nostru. Per total, mesajul autorităților și al politicienilor în timpul acestei crize istorice lasă multe de dorit. Ei mint atunci când o parte a populației își pierde încrederea în ei.

Un alt exemplu: Vaccinurile au fost prezentate constat ca «superarma» noastră. Iar spitalele au fost numite «superspitale». Însă aceste «superspitale» se pare că sunt solicitate la maximum, deși aproape întreaga populație este înarmată cu acea «superarmă». Până și copiii au fost vaccinați la o scara uriașă, ceea ce nu s-a întâmplat în țările vecine.

Cu alte cuvinte, se întâmplă ceva ce nu merita termenul «super». Fie că sunt vaccinurile, spitalele sau o combinație intre cele doua, este vorba despre decizia fiecăruia. Însă cel puțin comunicarea din partea autorităților nu merită în niciun fel prefixul «super». Dimpotrivă”, se arată în comunicatul publicației Ekstrabladet.

O poziție asemănătoare a fost adoptată și de către publicația Bild, din Germania. Julian Reichelt, redactorul-șef, a făcut un anunț video pe YouTube, în care a cerut iertare milioanelor de copii pe care guvernul, prin intermediul presei, i-a făcut să creadă că sunt un „pericol mortal pentru cei dragi și pentru societate”.

„Vreau să exprim aici ceea ce nici guvernul, nici cancelarul nu îndrăznesc să le spună milioanelor de copii din țară.

Vă rog să ne iertați. Iertați-ne pentru că, de un an și jumătate, o politică v-a transformat în victime ale violenței, neglijării, izolării și singurătății. Vă rog să ne iertați pentru această politică și pentru acoperirea ei în presă, care, precum o otravă, v-a făcut să va simțiți ca un pericol mortal pentru societate.

Nu sunteți un pericol pentru societate, să nu credeți această minciună. Noi trebui să vă protejăm.

Mulți oameni și Bild au denunțat ceea ce li s-a întâmplat copiilor noștri. Nu a urmat nicio reacție. A organizat Merkel vreun summit pentru copii? Nu! În schimb, i-a convins pe copii că își vor ucide bunicii, dacă îndrăznesc să fie ceea ce sunt de fapt – copii. Dacă se întâlnesc cu prietenii lor.

Nimic din toate astea nu a fost demonstrat științific. E ușor să le impui aceste lucruri copiilor, ei nu se pot apăra și nici nu votează. Când un stat anulează drepturile unui copil, trebuie să dovedească că face asta pentru a-l apăra de un pericol iminent. Această dovada nu ne-a fost oferită. A fost înlocuită cu propaganda care i-a prezentat pe copii ca vectori ai pandemiei.

Cei care au vrut să contrazică această propagandă nu au fost niciodată invitați la masa experților. Politicienii ar face bine să deschidă mai degrabă școlile și sălile de sport, nu secțiile de vot! Altfel, vor avea pe conștiință și vor lăsa în cărțile de istorie o mulțime de suflete nevinovate”, a spus jurnalistul, în luna mai a anului trecut.