Parchetul general a comunicat că, în acest moment, nu a fost finalizată procedura de calcul a impactului bugetar pe care decizia de majorare cu 25 la sută a salariilor personalului din procuratură, retroactiv cu data de 7 decembrie 2018, îl are asupra bugetului parchetelor, potrivit unui răspuns al Ministerului Public.
Potrivit noilor legi ale justiției din toamna anului trecut, ÎCCJ și Parchetul ÎCCJ sunt ordonatori principali de credite și gestionează bugetele instanțelor, respectiv parchetelor.
Deciziile de creștere a veniturilor vin pe fondul încercărilor guvernului de a adopta măsuri de austeritate prin care să acopere un deficit suplimentar la buget estimat la 20 de miliarde de lei în acest an.
Parchetul General a explicat că există mai multe hotărâri judecătorești definitive emise de Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Ploiești prin care s-a stabilit că personalul din justiție (judecători, procurori, magistrați asimilați, grefieri, consilieri de probațiune, etc) beneficiează de un indice de salarizare (valoare de referință sectorială – VRS) de 605,225 lei, nu de 484,18 lei cum s-a stabilit prin legea salarizării unitare din 2017.
Instanțele au ajuns la concluzia că ”dreptul la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei exista în patrimoniul personalului în iunie 2017”, prin urmare nu putea fi plafonat la valoarea de 484,18 lei de legea salarizării unitare din 2017, ”astfel încât acesta se impune a fi menținut în continuare, fără a fi afectat de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personaluui plătit din fonduri publice”, potrivit Parchetului General.
Angajații din parchete au pus poprire pe mașinile de serviciu
Reprezentanții Parchetului general spun că ”la data de 12.04.2023, la nivelul Ministerului Public erau înregistrate 605 hotărâri judecătorești având ca obiect obligarea ordonatorului principal de credite la acordarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei, fiecare astfel de hotărâre vizând mai mulți reclamanți. De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casașie și Justiție a făcut obiectul a 236 de popriri și a 600 de executări silite, vizând atât conturile instituției, cât și bunurile mobile aflate în proprietate, cum sunt autoturismele de serviciu, aspecte care au generat blocaje în activitatea mai multor parchete”, arată Parchetul general.
Prin urmare – explică PG – procurorul general al României Alex Florența a fost nevoit să semneze ordinul prin care ”salarizarea să se realizeze prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 7 decembie 2018, precum și la plata diferențelor salariale după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public”.
Semnalul a fost dat de șefa ÎCCJ Corina Corbu care, pe 29 martie 2023, a semnat ordinul nr. 105/2003 prin care a dispus majorarea salariilor de la Înalta Curte prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei începând cu data de 1 ianuarie 2018.
Apoi, pe 12 aprilie 2023, șefa ÎCCJ a semnat și ordinul 959/I prin care a dispus majorarea cu 25 la sută a salariilor din restul instanțelor începând cu data de 1 ianuarie 2018.