Cunoscutul actor Dragoş Bucur consideră că societatea se află într-un moment de cenzurare a libertății de exprimare, scrie r3media.ro.
Într-un dialog cu avocatul Florentin Țuca la podcastul „Pe drept cuvânt”, Bucur a vorbit despre momentul de acum doi ani, când s-a exprimat împotriva purtării măștii și a vaccinului.
Actorul a spus că acel moment a fost un fel de test, pentru că și-a dat seama că „am ajuns, fără să știu, că mi-e teamă să spun ce gândesc”.
„Se pare că am avut dreptate, era mai bine să nu fi avut dreptate și să fi fost doar un prost pe care să-l fi luat fura pe dinainte. Declar, susțin și semnez ce-am declarat atunci. Nu mi-am schimbat cu nimic părerile, ba chiar mi le-am întărit puțin.
A fost un soi de test: mi-am dat seama că sunt în punctul în care, fără să știu cum am ajuns, mi-e teamă să spun ce gândesc. Și foarte mult timp după 89 m-am întrebat cum au ajuns oamenii să le fie frică să spună: nu-mi place Ceaușescu. E o teamă care se instalează treptat. O dată că zice vecinul ceva, că altul a fost pedepsit și așa mai departe.
Așa am constatat că mi-e teamă să spun ce gândesc: bun sau rău, adevărat sau fals. Dar trebuie să poți să spui ce gândești, fără să-ți fie teamă că-ți vei pierde locul de muncă. Fără să-ți fie teamă că vei fi anulat, așa cum se întâmplă acum în tot ceea ce înseamnă mediu online. Există riscul să-ți iei niște amenzi…niște lucruri aberante într-o societate teoretic liberă.
Și cum? Băgăm această mască a siguranței. Ce legătură are siguranța cu libertatea mea de exprimare? De ce nu pot să spun ceea ce gândesc? Am omorât, am bătut, am jignit pe cineva? Pur și simplu spun ceea ce cred.
Felul în care a ajuns să se plătească o posibilă greșeală, are legătură cu mijloacele folosite înainte de 89 și eu nu vreau. Am făcut un test să văd dacă se întâmplă: da, se întâmplă!”, a spus Bucur.
La întrebarea lui Florentin Țuca, dacă „Momentul cenzurii libertății de exprimare este un moment care definește zilele noastre?”, actorul a răspuns că este absolut adevărat.
Din păcate, a remarcat el, este mai trist decât înainte de 1989, pentru că oamenii se cenzurează singuri.
„Fără doar și poate. Și eu cred că toată lumea știe, eu cred la nivel guvernamental, oficial, se știe. Și din păcate, cu ajutorul presei se aplică într-un mod sistematic. Se închid canalele și gurile celor care vorbesc împotriva ideilor oficiale, prin diverse metode: ești ironizat, luat la mișto, ești asociat cu personaje care eu cred că sunt crescute special pentru a fi folosite drept exemplu, etc.
Iar la nivel mic, oamenii au fost învățați fără să-și dea seama, să se comporte ca niște câini bine dresați, să atace, când trebuie, unde trebuie. E o cenzură pe care oamenii și-o pun singuri, ceea ce e mai trist decât ce se întâmpla înainte de 89”,a continuat Bucur.