Renumitul chirurg Cristian Paleru, de la Institutul Marius Nasta din Capitală, este primul medic român acuzat de corupție care a recunoscut că și ar fi adunat averea în mod ilegal inclusiv prin mita primită de la pacienți.
Paleru a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției și nu va ajunge la închisoare. A acceptat să i se confiște banii din șpăgi și o parte importantă din avere. Doi colegi i-au urmat exemplul.
După o lună în arest preventiv, doctorul Cristian Paleru, de la Institutul Marius Nasta, a recunoscut acuzația de luare de mită în formă continuată. A încheiat un acord de recunoaștere a vinovăţiei prin care i se aplică o pedeapsă de trei ani cu suspendare, sub supraveghere.
După scandalul de corupție de la Institutul Marius Nasta, ce a culminat cu acordul de recunoaștere a vinovăției, doctorului Cristian Paleru i s-a interzis ca vreme de doi ani și jumătate să mai exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate din România. În plus, medicul va trebui să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Spitalul de Pneumologie din Iași, fie la cel de recuperare.
Chirurgul și-a asumat, astfel, 32 de șpăgi primite de la pacienți sau rudele lor, bani, spun procurorii , dar şi găini congelate, coniac sau vin.
Acordul de recunoaștere a vinovăţiei încheiat de doctorul Paleru va trebui confirmat de Tribunalul București.