Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov Aristotel Căncescu a fost condamnat marți, de Curtea de Apel Brașov, la șapte ani și zece luni de închisoare într-un dosar de corupție, decizia fiind definitivă. În prima instanță, el fusese condamnat la 7 ani de închisoare,notează hotnews.ro
În același dosar, fostul deputat Ion Diniță, care în prima instanță primise 4 ani de închisoare cu executare, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Aristotel Căncescu a fost achitat pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu, fiind condamnat pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, conform deciziei de marți a Curții de Apel Brașov. Prin contopire, s-a ajuns la pedeapsa finală de șapte ani şi zece luni de închisoare.
De asemenea, instanţa a decis confiscarea de la S.C. Canaris S.R.L. Braşov, firmă controlată de Căncescu, a sumei de 1.248.704,95 lei, care ar fi fost primită ca mită.
Inițial, Tribunalul Brașov îl condamnase pe Căncescu, în aprilie 2020, la 7 ani de închisoare, decizia fiind contestată de către DNA.
În acest dosar, Aristotel Căncescu – fost preşedinte PNL al Consiliului Judeţean Braşov în perioada 2000-2016 – a fost trimis în judecată de către DNA – serviciul teritorial Braşov în decembrie 2014, pentru infracțiuni de abuz în serviciu (cinci fapte), luare de mită, spălare a banilor, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu comise în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014. În acest dosar au fost trimiși în judecată și fostul deputat al Partidului Conservator (PC) Ion Diniţă, fostul administrator public al judeţului Braşov la data faptelor Radu Ispas, precum şi foşti angajaţi ai Consiliului Judeţean şi ai unor instituţii din subordinea administraţiei judeţene.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a mai fost trimis în judecată de DNA, după 2013, în alte şase dosare de corupție.