sâm. feb. 4th, 2023

Medicul Virgil Filaret Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeş” Timişoara, a fost trimis în judecată, alături de alte cadre medicale din cadrul unităţii sanitare, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu efectuarea de teste pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020, inculpatul Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).

„La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale.

Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit, iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente. Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului”, spun procurorii într-un comunicat de presă.

Potrivit DNA, prejudiciul cauzat Spitalului Victor Babeș depășește 12.000 de lei, iar societatea la care este asociat Virgil Musta ar fi obținut în mod ilegal peste 172.000 de lei. Procurorii au pus sechestru pe suma de 12.000 de lei aflată într-un cont bancar ce aparține medicului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș.