O angajată a MAPN, în vârstă de 30 de ani, cadru militar la o unitate din Bistrița-Năsăud, a provocat marți seara, 11 aprilie 2023, la Vatra Dornei, Suceava, un grav accident rutier, fiind în stare avansată de ebrietate.
Femeia a lovit un pieton care mergea pe lângă bicicletă, la marginea drumului.
După impact, șoferița nu a oprit, așa cum ar fi fost normal, ci și-a continuat deplasarea.
Un bărbat de 64 de ani, din vatra Dornei, a fost rănit grav la cap, suferind un traumatism cranio-cerebral deschis.
El a fost dus de urgență la spitalul din Vatra Dornei, după care a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, unde a rămas internat.
S-au constituit mai multe echipe de căutare la nivelul Poliției Municipiului Vatra Dornei și a fost identificat autoturismul implicat în accident, acesta prezentând avarii.
Mașina era parcată pe o stradă laterală, la o distanță de aproximativ 300 de metri față de locul comiterii faptei.
Șoferița a fost găsită cu capul pe volan, aproape dormind. Cum aceasta mirosea puternic a alcool și de abia putea vorbi, polițiștii au testat-o cu etilotestul, rezultând o valoare de 1,72 miligrame alcool pur în aerul expirat.
Angajata MAPN a fost dusă la spital, unde i s-au prelevat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele ei s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind coordonate de un procuror al Parchetului Militar Bacău.