Șpriț până târziu în noapte, mic dejun, scurtă ședință, cafea/gin, plajă-program de voie, o oră pe teren, prânz, plajă-program de voie, cină și de la capăt pare să fie programul zilnic al inspectorilor ANAF din țară, delegați în perioada verii, în condițiile în care sunt, teoretic, supravegheați de marii superiori.
Mini-vacanța de Sfânta Maria a adus, ca în fiecare an, o mulțime de turiști pe litoral.
Această perioadă este, teoretic, și una dintre cele mai încărcate de lucru pe teren pentru inspectorii direcției Antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care are, pe tot parcursul verii, inspectori din restul teritoriului, delegați pe litoral.
Ghinionul inspectorilor ANAF a fost că reporteri ai cotidianului national “România liberă” se aflau la Hotelul Meteor din Jupiter, unde sunt cazate echipele Fiscului, și au putut observa incognito cum se desfășoară munca acestora “în delegație“.
Echipa România Liberă a observat inspectorii antifraudă timp de patru zile, de joi, 10 august, până duminică, 13 august.
Cu partenere la muncă
Mașinile ANAF sunt parcate în spatele unității hoteliere.
Joi, nu se putea vedea activitate, în parcare, mașinile rămânând neclintite.
Reporterii RL au surprins un angajat al ANAF, care își muta bagaje la mașină, urmat de o femeie.
Teoretic, inspectorii nu ar trebui să vină la muncă însoțiți de partenere.
Acțiunea a început vineri, 11 august, după orele prânzului, când este ziua săptămânii de schimbare a turelor.
Nu a fost însă o zi destinată acțiunilor de teren, ci a socializării, până dimineața.
Este ziua în care s-a cazat și șeful echipei care a acționat în mini-vacanța de 15 August, teoretic, în sprijinul colegilor din Constanța.
Inspectori de cursă lungă
După cum precizam anterior, parcarea din spatele Hotelului Meteor a fost ocupată, vineri, 11 august, pe jumătate de mașini ale ANAF, inscripționate sau nu.
“Acțiunea” a început însă seara, după cină.
Restaurantul hotelului își închide programul la ora 21:30, însă, după cum au arătat reporterii noștri, urmează o petrecere privată a angajaților ANAF, până târziu spre dimineață.
Intrarea s-a făcut pe lângă bufetul restaurantului, unde luminile erau stinse.
Angajații ANAF au petrecut în curtea interioară a restaurantului, cu vin, gin, apă minerală pentru șpriț și ceva sucuri.
Un reporter RL a intrat incognito pe terasă, dar angajații ANAF i-au spus că restaurantul este închis.
După cum arată imaginile surprinse, petrecerea s-a întins până spre orele 02 – 03:00, când au plecat ultimii petrecăreți.
Dimineața zilei de sâmbătă, 12 august, a presupus o ședință cu șeful, după micul dejun, iar, apoi, pentru mai multe ore, inspectorii, unii mahmuri, au avut posibilitatea de a se destinde pe plajă, alături de parteneri/familie sau pe aceeași terasă interioară.
În tot acest timp, vânzători ambulanți care nu au nimic în comun cu fiscalitatea, defilau prin fața șezlongurilor ocupate de inspectorii aflați în timpul programului de lucru.
În jurul orei 13:00, nouă mașini ale ANAF, cu girofar, au pornit spre plaja din Tuzla, cu misiunea de a amenda buticari, ținta stabilită de coordonator.
Misiunea a fost îndeplinită rapid, înainte de ora 16:00, cea la care se încheie programul normal al bugetarilor, întreaga echipă a fost înapoi la hotel.
A urmat un nou șpriț, de această dată mai scurt, până ceva după ora 01:00.
Este seara în care a ajuns la hotel și directorul general al Direcției Antifraudă din cadrul ANAF, Teodor Alexandru Georgescu.
Și buticarii de lângă Hotelul Meteor par să fi reținut programul inspectorilor, agenții economici evitând să emită bon fiscal în ziua schimbului de tură.
Ziua de duminică, 13 august, a presupus o nouă deplasare în teren a inspectorilor, după șpriț, dar cu girofaruri în dotare și mașini inscripționate, emoțiile au fost mici pentru conducătorii auto.
A fost un weekend mai încărcat, după cum au precizat angajați ai hotelului, abordați de reporterii RL, în rest, inspectorii petrecând majoritatea timpului doar pe plajă și pe lângă cazare.