Protestul declanșat de transportatori și fermieri va continua dacă Executivul nu va aduce la îndeplinire revendicările acestora, prezentate la întâlnirea cu reprezentanții Guvernului, ai Ministrului Agriculturii și ai Ministerul Mediului de membrii delegației protestatarilor.
Marian Sopon, transportator din județul Cluj, care a făcut parte din delegația care a prezentat în fața autorităților lista de revendicări și problemele cu care se confruntă fermierii și transportatorii, declară că „după acest dialog am plecat neliniștit și cu foarte multe semne de întrebare, scrie ziarulfaclia.ro.
„Lista noastră de solicitări adresate guvernanților este una obiectivă, compusă din opiniile majorității fermierilor și transportatorilor. Revendicările noastre nu sunt un moft, nu reprezintă niște cereri aberante. Sunt problemele de care ne izbim în fiecare zi: preț ridicat la combustibili, RCA lipsit de plafon, subvențiile acordate sunt pentru suprafețe mici, creditele pentru utiliaje sunt scumpe, ROBOR-ul ne face împrumutul la bănci greu de dus și alte neajunsuri. Lista e mai lungă. Noi, transportatorii și fermierii din delegație am solicitat guvernului ca până în 19 ianuarie să primim un răspuns și dumnealor au fost de acord. Dacă nu se vor ține de cuvânt sau dacă revendicările nu vor fi acceptate, vom continua protestele nu local, pe șosele sau străzi, ci ne vom deplasa la București, în fața guvernului. Nu se mai poate așa, nu avem nici un spor. Peste tot numai constrângeri. De ani de zile, tot constrângeri. Deci, repet, nu ne dorim neapărat să creăm probleme sociale, dar nu se mai poate. Noi suntem pregătiți să pornim spre București! Pornim în noaptea de duminică spre luni cu mașinile, cu TIR-uri, cu patru vole să putem să facem față barajului, cu bovine, cu ovine și remorci, cu tot arsenalul nostru de transportatori și fermieri”.