Fostul pugilist Marian Velicu, medaliat la Campionatele Mondiale și Europene, a încetat din viață la vârsta de 47 de ani, din cauza unei boli necruțătoare, a anunțat, miercuri, Federația Română de Box, pe pagina sa de Facebook, transmite Știripesurse.
Marian Velicu a fost vicecampion mondial la cat. 48 kg în 2001, la Belfast, după ce în 2000 cucerise bronzul la Europenele de la Tampere, conform Agerpres. El nu a putut să dispute finala din cauza unei infecții la rinichi.
Velicu a participat și la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, fiind învins în turul secund de cubanezul Maikro Romero, care ulterior a cucerit bronzul.
În 2001, el a recunoscut că a luat o pastilă de furesomid pentru a slăbi, fără să știe că medicamentul diuretic se află pe lista substanțelor interzise, conform Libertatea, astfel că Agenția Mondială Antidoping l-a suspendat pentru doi ani din activitatea competițională.
Pe durata suspendării, Velicu s-a angajat ca plutonier în Poliție la Sectia 12 din București, conform apropotv.ro.